Lenovo a prezentat următoarea generație de funcționalități AI, axate pe dezvoltarea de oferte și soluții incluzive, personalizate atât pentru utilizatorii individuali, cât și pentru organizațiile de toate dimensiunile

 

București, 25 octombrie 2023 – Lenovo a anunțat cele mai complexe funcționalități AI din portofoliul său de până acum, precum și o nouă viziune AI, „AI for All”, în cadrul evenimentului său global anual dedicat inovării, Tech World, care a avut loc în Austin, Texas. Cea de-a 9-a ediție a evenimentului a pus accent pe modul în care Lenovo valorifică puterea inteligenței artificiale pentru a transforma inteligent fiecare aspect al vieții noastre și fiecare industrie – prin intermediul dispozitivelor, infrastructurilor, soluțiilor și serviciilor special concepute pentru AI, care răspund cerințelor și nevoilor companiilor și utilizatorilor din întreaga lume.

În cadrul evenimentului, în completarea viziunii „AI for All” și ca urmare a investiției suplimentare de 1 miliard de dolari în inovații în domeniul AI, Lenovo și-a prezentat abordarea cu privire la inteligența artificială hibridă, prin intermediul căreia modelele de bază publice, private și personale vor coexista pentru a permite AI pentru toți. Pentru a păstra datele în siguranță și a proteja confidențialitatea utilizatorilor, Lenovo AI poate funcționa exclusiv pe un dispozitiv sau pe servere on-premise, în deplină siguranță. În ambele cazuri, Lenovo AI învață din datele furnizate de un utilizator individual sau din datele proprietare ale unei companii, dar se asigură că informațiile nu sunt partajate public și nu sunt încadrate ca date deschise. Astfel, datele sunt securizate, iar rezultatele mai eficiente și personalizate.

Alături de Yuanqing Yang, președinte și CEO Lenovo, pe scenă au urcat reprezentanți ai partenerilor globali Lenovo: Jensen Huang, fondator, președinte și CEO NVIDIA, Dr. Lisa Su, președinte și CEO AMD și Stefano Domenicali, președinte și CEO Formula 1®. De asemenea, Satya Nadella, președinte și CEO Microsoft, Cristiano Amon, președinte și CEO Qualcomm, și Pat Gelsinger, CEO Intel, s-au alăturat Tech World prin intermediul unei conexiuni video.

Yuanqing Yang a prezentat în cadrul discursului său viziunea Lenovo, prin intermediul căreia compania își propune să ofere tehnologie AI de top organizațiilor de toate dimensiunile: „Mă bucur să vă prezint o nouă viziune inovatoare asupra AI, prin intermediul căreia oferim AI pentru toți la nivel global – utilizatori individuali și companii – pe baza capabilităților de computing pocket-to-cloud ale Lenovo și cunoștințelor personalizate și adaptate despre utilizatorii individuali și companii, protejând în același timp confidențialitatea datelor. Acest anunț reprezintă și o celebrare a parteneriatelor încheiate cu lideri cheie din industrie într-o eră AI. Împreună, valorificăm puterea inteligenței artificiale pentru a contribui la construirea unei lumi mai inteligente, mai incluzive și sustenabile”.

Dr. Lisa Su, președinte și CEO AMD, a vorbit pe scena din Austin despre parteneriatul solid dintre Lenovo și AMD: „Avem o istorie îndelungată în domeniul inovării alături de Lenovo, de la echipamentele ThinkSystem pentru centrele de date la stațiile de lucru ThinkStation și laptopurile ThinkPad. Privind spre viitor, suntem încântați să extindem colaborarea astfel încât soluțiile optimizate AI din portofoliul Lenovo de PC-uri și centre de date să ruleze cu procesoarele AMD Ryzen, EPYC™ și Instinct™.”

Satya Nadella, președinte și CEO Microsoft, prezent la eveniment prin intermediul unei transmisiuni video, a adăugat: „La Microsoft, ne-am angajat să ajutăm oamenii și organizațiile să utilizeze tehnologii digitale, astfel încât să se poată adapta și dezvolta cu succes în noua eră AI. Acesta este motivul pentru care parteneriatul pe termen lung pe care îl avem cu Lenovo este atât de important. De-a lungul anilor, datorită tehnologiei, dispozitivele și serviciile Lenovo au ajutat clienții din întreaga lume, din toate industriile și din toate sectoarele economice. Vom continua să construim împreună pe baza acestor investiții, astfel încât să oferim clienților noștri comuni valoarea adăugată de care au nevoie.”

O nouă generație de infrastructură, optimizată pentru AI

Lenovo lucrează la următoarea generație de infrastructură optimizată pentru AI pentru a oferi clienților din întreaga lume funcționalități AI solide, adaptate, scalabile și eficiente din punct de vedere energetic, grație unei abordări hibride. Noua eră Hybrid AI va ajuta companiile să valorifice puterea datelor din organizație, indiferent de locul unde sunt create și să simplifice drumul către transformarea inteligentă prin extinderea AI dincolo de cloud și livrarea acesteia către companiile de la periferia rețelei în timp real. De asemenea, Yuanqing Yang, președinte și CEO Lenovo, și Jensen Huang, CEO și fondator NVIDIA, au anunțat un parteneriat extins, cu soluții noi, hibride și de colaborare în domeniul ingineriei, astfel încât orice companie să poată beneficia de puterea inteligenței artificiale generative.

Datorită parteneriatului cu NVIDIA, Lenovo va furniza sisteme integrate care vor utiliza capabilități AI oriunde sunt create date, de la periferia rețelei la cloud, ajutând companiile să implementeze cu ușurință aplicații de inteligență artificială generativă personalizate, care stimulează inovarea și transformarea în orice industrie. Lenovo și NVIDIA vor colabora pentru a crea sisteme de ultimă generație bazate pe arhitectura flexibilă modulară MGX de la NVIDIA pentru a oferi o gamă largă de soluții robuste și sigure care răspund celor mai solicitante workload-uri generative AI, ajutând companiile să ia decizii adecvate cu ajutorul platformei NVIDIA Omniverse.

De asemenea, prin intermediul Lenovo AI Professional Services Practice companiile pot implementa tehnologii AI cu ușurință și pot începe procesul de transformare bazat pe AI. Oferind o gamă largă de servicii, soluții și platforme, acest ghid ajută companiile de toate dimensiunile să navigheze în peisajul AI, să găsească soluțiile potrivite și să beneficieze rapid și eficient de funcționalitățile AI în cadrul propriei organizații, prin materializarea AI de la concept la realitate.

În cadrul evenimentului, Lenovo a prezentat viziunea sa despre viitorul dispozitivelor și funcționalităților bazate pe AI, inclusiv un AI PC, care va îmbunătăți productivitatea, va simplifica fluxul de lucru și va proteja datele. De asemenea, Lenovo a susținut un demo pentru Personal AI Twin. Beneficiile aduse de AI PC se datorează interacțiunilor AI cu tastatura și limba maternă a utilizatorului final, dar și noului concept AI NOW, o soluție personală AI twin (asistent AI) pentru PC-urile AI. AI-ul utilizează modele de inferență personalizate și private pe baza cunoștințelor și setărilor despre dispozitiv ale unui utilizator, protejând utilizatorul final și datele acestuia.

Nou concept de ecran adaptabil pentru smartphone-uri

Pe lângă demo-urile cu dispozitivele AI, Lenovo a prezentat și un concept de ecran adaptabil pentru smartphone-uri, care poate fi îndoit și ajustat în diferite forme în funcție de nevoile utilizatorilor și care are la bază inovațiile Lenovo în materie de display pe partea de dispozitive pliabile și concepte rulabile, dar și o nouă versiune pentru Project Chronos, soluția Lenovo de captare a mișcărilor cu ajutorul AI. Lenovo a prezentat, de asemenea, progresele tehnologice realizate în colaborare cu parteneri precum NVIDIA, anunțând că unitatea centrală de calcul Lenovo va funcționa pe platforma DRIVE Thor de la NVIDIA, cel mai puternic computer de bord din lume.

Soluțiile inteligente reprezintă o arie de interes pentru Lenovo, iar în cadrul evenimentului compania a prezentat viziunea sa asupra Enterprise AI Twin – aplicații AI care cunosc în detaliu o companie și care păstrează confidențialitatea acestor informații. Enterprise AI Twin găsește și extrage informații relevante la nivel de companie, din dispozitive, din mediile edge și cloud privat, le sintetizează în evaluări și concluzii și propune soluții. AI Twin poate fi utilizat pentru o mare varietate de scenarii – de la a ajuta angajații să își facă rezervări de călătorie care respectă politicile companiei și sunt adaptate preferințelor individuale, până la suport oferit echipelor din lanțul de aprovizionare care contribuie la reducerea riscurilor pe baza informațiilor AI publice, cum ar fi modelele meteorologice, și pe baza informațiilor AI de tip enterprise care analizează comenzile clienților și impactul vremii asupra livrărilor, a pieselor care sosesc, a perturbărilor în sistemul de transport etc.

Viitorul AI pentru toți

Alături de CEO-ul Yuanqing Yang, au vorbit despre noua viziune AI pentru toți Dr. Yong Rui, Chief Technology Officer și liderii segmentelor de business Lenovo.

Dr. Yong Rui, vicepreședinte senior și Chief Technology Officer: „Credem că tehnologia AI a viitorului va fi alcătuită din modele de bază publice, private și personale hibride, care vor lucra împreună. Serviciul nostru de AI hibrid va valorifica cele trei tipuri de modele de bază și va permite aplicațiilor AI să ruleze în medii cloud, edge și pe dispozitive alături de soluțiile personal twin și enterprise twin. Lenovo își dorește să construiască acest ecosistem AI hibrid împreună cu partenerii săi și să valorifice astfel potențialul modelelor de bază, cu beneficii atât pentru industria din care facem parte, cât și în viețile noastre de zi cu zi.”

Kirk Skaugen, vicepreședinte executiv și președinte al Infrastructure Solutions Group din cadrul Lenovo, a prezentat viziunea Lenovo despre următoarea generație de soluții AI. Noua eră IT evoluează rapid datorită infrastructurilor optimizate pentru AI, iar Lenovo ajută companiile să își valorifice puterea datelor. Cu ajutorul unor parteneri precum Dr. Jonas Juselius, CTO la Oceanbox și Dr. Bernd Geiger, CEO și CTO la semafora systems, Skaugen a vorbit despre impactul soluțiilor puternice AI asupra rezultatelor de business.

„Indiferent de locul în care desfășurați activități AI, dacă doriți sisteme de calcul de uz general sau personalizate, Lenovo oferă soluții la cheie care permit utilizarea AI de oriunde și de către oricine”, a spus Skaugen. „Datorită inovațiilor noastre tehnologice de vârf în materie de AI și vastei rețele de parteneri de top, noile soluții Lenovo Hybrid AI construiesc un parcurs mai rapid și mai flexibil către tehnologii AI generative.”

Ken Wong, vicepreședinte executiv și președinte Solutions & Services Group în cadrul Lenovo, a vorbit despre evoluția peisajului tehnologic și a prezentat cele mai noi oferte Lenovo, bazate pe AI, care ajută companiile să valorifice beneficiile AI și să-și îmbunătățească astfel operațiunile și experiențele digitale. Ofertele includ:

  • AI Professional Services Practice, în colaborare cu NVIDIA, ajută clienții să implementeze rapid AI de la concept la rezultate.
  • Care of One Platform este prima soluție de acest gen bazată pe AI, care oferă informații și asistență pentru a ajuta companiile să creeze un mediu de lucru optim și să îmbunătățească experiența și productivitatea angajaților.
  • Sustainability AI Engine ajută companiile să înțeleagă impactul deciziilor de business care ar putea afecta obiectivele de sustenabilitate și să aleagă cele mai bune opțiuni de sustenabilitate pentru a obține rezultatul dorit.

„Inteligența artificială creează posibilități interesante, dar în același timp generează mai multă complexitate pentru CIO. Lenovo deține experiența, expertiza și soluțiile end-to-end pentru a pune AI rapid la lucru”, a declarat Wong.

Luca Rossi, vicepreședinte executiv și președinte Intelligent Devices Group din cadrul Lenovo, a subliniat la rândul său importanța dispozitivelor cu inteligență artificială. În timpul demonstrațiilor live cu proiectul Chronos și noul concept de ecran adaptabil Motorola cu AI generativ, Lenovo a prezentat puterea soluțiilor AI, punând în evidență poziția sa de lider în domeniul inovației. Alături de Rossi, s-a aflat și directorul pentru proiecte tehnice strategice din Formula 1, Pete Samara. Rossi a vorbit despre modul în care tehnologia și soluțiile inteligente de la Lenovo susțin unul dintre cele mai avansate sporturi din punct de vedere tehnologic din lume și îmbunătățesc experiența fanilor, cum ar fi realitatea virtuală. Rossi a discutat, de asemenea, cu Joseph Artuso, Chief Commercial Officer în cadrul OpenBCI, despre modul în care gama de stații de lucru ThinkStation de la Lenovo oferă companiilor soluții AI on-premise și scalabile, utilizate pentru a dezvolta și opera modelele de bază care stimulează viitorul computing bazat pe inteligență artificială. Datorită acestor inovații și parteneriate, Lenovo poate oferi funcționalități puternice pe orice dispozitiv.

„Lenovo este determinată să reușească pe segmentul dispozitivelor cu inteligență artificială, datorită cunoștințelor și experiențelor adaptate pentru fiecare utilizator. Viitoarele noastre dispozitive AI nu vor înceta niciodată să învețe și vor găzdui un model personal de bază care le va face unice, protejându-vă în același timp intimitatea. Fideli angajamentului solid asumat de Lenovo față de inovație, oferim viitoarelor dispozitive AI capacități de interacțiune mai naturale și mai intuitive, pentru o experiență generală mai bună”, a declarat Luca Rossi, președinte Intelligent Devices Group Lenovo. „Lenovo își propune să aibă cel mai cuprinzător și mai relevant portofoliu de dispozitive cu inteligență artificială care răspunde nevoilor consumatorilor și companiilor. Pentru a genera această schimbare în cadrul industriei din care facem parte, vom continua să lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri.”

Pentru informații suplimentare, vizitați Lenovo Tech World ’23.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o putere tehnologică globală cu venituri de 62 de miliarde de dolari, clasată pe locul 217 în topul Fortune Global 500, cu 77.000 de angajați în întreaga lume și care deservește zilnic milioane de clienți din 180 de piețe. Cu o viziune îndrăzneață, prin intermediul căreia își propune să ofere tehnologii mai inteligente pentru toți, Lenovo a valorificat succesul obținut din poziția de cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii care susțin evoluția accelerată a tehnologiilor „New IT” (client, edge, cloud, rețele și date), inclusiv servere, soluții de stocare, mobile, software, soluții și servicii. Acest proces de transformare, alături de inovațiile Lenovo care schimbă lumea, construiesc un viitor mai incluziv, sigur și inteligent pentru toată lumea, oriunde. Pentru mai multe informații, vizitați https://www.lenovo.com și accesați ultimele noutăți via StoryHub.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Pilotul de curse Abbie Eaton merge la școala de raliu alături de actualul campion britanic de raliuri Adrien Formaux cu ocazia lansării jocului EA SPORTS™ WRC
Next post Aqurate, prin integrarea cu platforma eCommerce MerchantPro, crește valoarea medie a comenzilor The Home cu 16%