Xiaomi Buds 4 Pro, Xiaomi Watch S1 Pro și Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra au scopul de a redefini divertismentul și stilul de viață inteligent pentru toată lumea

Xiaomi a dezvăluit astăzi cea mai nouă gamă de produse AIoT în timpul evenimentului de lansare desfășurat în Barcelona. Linia de produse inovatoare este formată din Xiaomi Buds 4 Pro, Xiaomi Watch S1 Pro și Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra și promite să revoluționeze experiențele de divertisment. Prin aceste produse excepționale, Xiaomi își propune să transforme felul în care oamenii interacționează cu tehnologia, oferind o experiență captivantă utilizatorilor din întreaga lume.

Expriențe imersive din toate punctele de vedere: Xiaomi Buds 4 Pro

Cu funcții TWS îmbunătățite și finisaje premium, cele mai noi căști Xiaomi livrează o experiență de ascultare la cel mai înalt nivel cu detalii incredibile ale sunetului. Xiaomi Buds 4 Pro încorporează tehnologia LDAC Sony, care asigură rate de transfer ale datelor de până la 990 kbps și valori de amplitudine de până la 32-bit, alături de suport Hi-Res Audio Wireless.1 Xiaomi Buds 4 Pro mai aduc și capabilități impresionante de anulare activă a zgomotului, cu valori de până la 48 dB2, ceea ce înseamnă că izolează aproape toate interferențele externe. Astfel, utilizatorii se pot bucura de un sunet clar chiar și în cele mai aglomerate zone.

Funcția Built-in Dimensional audio3 prezentă la Xiaomi Buds 4 Pro detectează mișcările capului și ajustează sunetul în funcție de poziționarea în spațiu, iar detaliile audio sunt redate cu precizie. Mai mult decât atât, căștile asigură experiențe de sunet surround și sunt companionul perfect pentru pasionații de filme oriunde și oricând.

Xiaomi Buds 4 Pro au și o baterie cu o rezistență impresionantă, care asigură până la 9 ore4 de utilizare continuă la o singură încărcare și până la 38 de ore, atunci când este folosită carcasa de încărcare. Căștile au și suport pentru încărcare wireless și, pentru un plus de eficiență, le permit utilizatorilor să le conecteze ușor la mai multe dispozitive în același timp, deoarece au funcție integrată de conectivitate dual-device5.

Concepute pentru utilizatorii care pun accent pe stil, Xiaomi Buds 4 Pro pot fi depozitate într-o carcasă realizată sub formă unei „capsule spațiale”, în interiorul căreia căștile sunt în deplină siguranță. Protecțiile pentru urechi sunt realizate din material LSR pentru o fixare mai bună și au trei dimensiuni diferite. Noua funcție “Intelligent Fit Monitoring” le permite utilizatorilor să găsească mărimea ideală a protecțiilor pentru a se bucura de maximum de confort pentru un timp îndelungat. Noile căști vin în două variante de culoare: Star Gold și Space Black, pentru un look cu adevărat premium.

Odată cu lansarea Xiaomi Buds 4 Pro, utilizatorii pot ajusta sunetul prin aplicația dedicată Xiaomi Earbuds, disponibilă în premieră. Aceasta oferă acces la specificații personalizate, cum ar fi modurile ANC și de transparență, Built-in Dimensional audio3 și conectivitatea dual-device5, permițându-le utilizatorilor să își personalizeze experiențele de ascultare după preferințe. Aplicația poate fi descărcată din Google Play Store și le oferă utilizatorilor un control complet asupra setărilor audio.

Xiaomi Buds 4 Pro vor fi disponibile în curând în  România, la prețul recomandat de vânzare de 1249 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Un accesoriu clasic: Xiaomi Watch S1 Pro

Xiaomi Watch S1 Pro este simbolul fuziunii perfecte dintre designul ceasurilor clasice și tehnologia prezentului asigurată de un smartwatch. Construit cu meticulozitate din materiale premium care exprimă rezistență și stil, acest ceas inteligent are un ecran AMOLED remarcabil de 1.47”, cadran rotativ și sticlă de safir rezistentă la zgârieturi care asigură funcționalitatea de lungă durată. Este disponibil în două variante distincte de culoare, inclusiv o carcasă argintie cu o curea de piele maro și o carcasă neagră cu o curea din cauciuc fluor negru. Ambele pot fi personalizate cu peste 100 de watch faces pentru a fi adaptate oricărui stil. În plus, telescoapele universale ale ceasului permit înlocuirea ușoară a curelelor, sporind și mai mult versatilitatea acestui smartwatch.

Integrarea perfectă a interfeței UI și animațiile optimizate îmbunătățesc estetica și fluiditatea ecranului, experiența de utilizare fiind una greu de egalat. În plus, capabilitățile de sincronizare avansate6 elimină decalajul de timp între primirea notificărilor de pe alte dispozitive. Xiaomi Watch S1 Pro are și funcție de împerechere pop-up, disponibilă exclusiv pe telefoanele inteligente Xiaomi7, care simplifică procesul de inițiere și sincronizare.

Xiaomi Watch S1 Pro monitorizează în timp real informații ce acoperă peste 100 de activități sportive. Pentru alergători există și 10 programe integrate pentru a servi diferite obiective de fitness, inclusiv combinații de alergare/mers pentru începători, antrenamente pentru arderea caloriilor, de anduranță și chiar antrenamente pentru alergări în intervale, specifice pentru sănătatea inimii și plămânilor. De asemenea, oferă o serie de date și funcții de monitorizare a sănătății, care acoperă numărul de calorii arse, intensitatea exercițiilor, monitorizarea somnului, pulsul și nivelul de oxigen din sânge (SpO₂).8

Xiaomi Watch S1 Pro are și o baterie care îi asigură funcționarea neîntreruptă până la 14 zile și se încarcă rapid. Spre exemplu, o încărcare de 10 minute îi asigură 2 zile de utilizare la nivel moderat.9 Ceasul este echipat cu un difuzor puternic și are un algoritm AI de anulare a zgomotului ce le permite utilizatorilor să comunice fără probleme atunci când îl folosesc pentru apeluri telefonice prin Bluetooth®. Mai mult decât atât, Xiaomi Watch S1 Pro este livrat și cu un încărcător wireless care asigură o încărcare completă în 85 de minute.10

Xiaomi Watch S1 Pro va fi disponibi în curândl în România, la prețul recomandat de vânzare de 1499 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Călătorește cu încredere și explorează: Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra

Fiind prima trotinetă electrică Xiaomi cu sistem dublu de suspensie, Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra oferă călătorii incredibil de confortabile și sigure, chiar și în condiții de teren accidentat. Înălțarea șasiului și sistemul avansat de suspensii duale le vor asigura utilizatorilor o vizibilitate mai bună și mai multă stabilitate, indiferent de drumurile pe care se deplasează. Pentru a reduce riscul penelor de cauciuc, Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra este echipat cu anvelope mai mari, rezistente la perforare și auto-etanșe, Xiaomi DuraGel Tires, călătoriile devenind astfel mai sigure.

Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra aduce și upgrade-uri impresionante, deoarece poate atinge viteze de până la 25km/h11 și poate urca fără probleme pante cu o înclinație de până la 25%. Puterea maximă impresionantă a motorului de 940W12 și bateria rezistentă le oferă utilizatorilor posibilitatea de a călători până la 70km13 fără griji. Noul mod S+ accelerează surprinzător de rapid și oferă un plus de adrenalină.

Cu un corp de aluminiu ușor și rezistent la coroziune, noua trotinetă electrică suportă o greutate maximă de până la 120 kg. Dimensiunea punții de 880cm² și mânerele cu grip de 490 mm completează design-ul și experiențele unor călătorii confortabile și sigure. Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra are și certificare IP55.14

Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra va fi disponibil în curând în România, la prețul recomandat de vânzare de 4999 lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

 

Imaginile produselor și one pagers: Xiaomi Buds 4 Pro, Xiaomi Watch S1 Pro și Xiaomi Electric Scooter 4 Ultra.

1 Pentru experiența Sony LDAC și Hi-Res Audio Wireless, vă rugăm să vizitați pagina de produs mi.com/global și veți afla mai multe detalii. LDAC este marcă înregistrată Sony Corporation.

2 Datele referitoare la anularea zgomotului au fost oferite de Institutul Național de Metrologie din China. Xiaomi Buds 4 Pro ating 48dB ANC doar la o anumită frecvență. Rezultatele actuale pot varia în funcție de condițiile de utilizare.

3 Pentru disponibilitatea funcției Built-in Dimensional audio, vă rugăm să vizitați pagina de produs mi.com/global și veți afla mai multe detalii.

4 Testul duratei de viață a bateriei a fost efectuat de producător, datele obținute în teste se bazează pe simulări ale situațiilor din viața reală. Rezultatele actuale pot varia.

5 Conexiunea dual-device a Xiaomi Buds 4 Pro este oprită din fabrică. Vă rugăm să descărcați aplicația Xiaomi Earbuds pentru a o porni.

6 Sincronizarea tututor notificărilor are suport doar pe telefoanele Android.

7 Vă rugăm să verificați site-ul oficial pentru a vedea lista dispozitivelor compatibile.

8 Acest produs și funcțiile sale nu au fost dezvoltate pentru a fi folosite în scopuri medicale și nu au scopul de a prezice, diagnostica, preveni sau vindeca vreo afecțiune medicală. Dacă aveți probleme de sănătate, vă rugăm să vă adresați medicului.

9 Testele de baterie au fost realizate în laboratoarele interne în modul normal de utilizare. Încărcarea rapidă este suportată doar de adaptoarele QC 3.0.

10 Încărcarea rapidă wireless Xiaomi trebuie utilizată cu un adaptor de energie QC 3.0. Dispozitivul se poate încărca la 100% în 85 de minute. Rezultatul  este obținut prin utilizarea încărcătorului wireless din pachet, testat cu ecranul închis, la o temperatură a camerei de 25°C. Rezultatele actuale pot varia în funcție de diferențele de temperatură.

11 Viteza maximă poate varia în funcție de piață și reglementările legale locale.

12 Date obținute în Laboratoarele Interne Xiaomi.

13 Distanța de 70km: testată cu bateria încărcată la maximum, cu o încărcătură de 75+5kg pe șosea plată, călătorind cu o viteză constantă de 15 km/h. Date obținute de la Laboratoarele Interne Xiaomi. Rezultatele actuale pot varia.

14 Trotineta electrică a fost testată și certificată ca rezistentă la stropire, apă și praf în condiții specifice de laborator cu clasificarea de protecție IP55 bazată pe standardul IEC 60335. Date obținute de la Laboratoarele Interne Xiaomi.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Potrivit Canalys, cota de piață la nivel de livrări de telefoane inteligente plasează Grupul pe locul al 3-lea la nivel mondial în trimestrul al treilea din 2022. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Evnia, brandul de gaming al Philips, lanseaza un nou monitor pentru jocuri video si divertisment: Evnia 34M2C8600
Next post Seria Xiaomi 13 „dezvoltata in colaborare cu Leica” se lanseaza la nivel global