Această campanie are ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la topirea permafrostului și se bazează pe campania care a câștigat premiul Webby anul trecut, produsă de National Geographic CreativeWorks.

 

 

București, 27 Octombrie 2022 –  Epson, compania globală de tehnologie, și-a continuat eforturile pentru al doilea an consecutiv pentru a crește gradul de conștientizare privind încălzirea globală printr-o nouă campanie care se concentrează asupra înverzirii zonei arctice și asupra modului în care companiile și consumatorii pot lua mai multe măsuri pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător.

Acțiunea se bazează pe campania Epson produsă de National Geographic CreativeWorks. Campania de anul trecut a câștigat premiul Webby, la secțiunea People’s Voice, la categoria de conținut de pe rețelele de socializare dedicat sustenabilității, climei și problemelor privind mediul înconjurător.

În cadrul campaniei din acest an, National Geographic Explorer și profesoara de ecologie Myers-Smith de la Universitatea din Edinburgh au oferit detalii despre cercetarea acesteia legată de modul în care temperaturile în creștere și anotimpurile tot mai calde duc la un fenomen denumit „înverzirea zonei arctice”. Timp de aproape douăzeci de ani, profesoara Isla Myers-Smith a analizat impactul schimbărilor climatice asupra tundrei arctice. În ultimii ani, ea și colegii săi au observat o tendință distinctă: copacii și arbuștii cresc tot mai mult în regiunea arctică, unde permafrostul se topește.

Pe măsură ce temperaturile cresc, permafrostul se topește, eliberând carbonul pe care îl stoca, majoritar sub forma unor plante și animale antice aflate într-o stare parțială de descompunere. Și pe măsură ce solul se încălzește, plantele devin mai înalte și mai dense, captând zăpada care acționează ca o pătură ce izolează solul și accelerează încălzirea, eliberând mai mult carbon.

Oamenii de știință estimează că permafrostul se va topi substanțial până în 2100. În ianuarie 2022, un studiu publicat în jurnalul științific Nature Reviews Earth & Environment estima că permafrostul ar putea elibera în atmosferă până la 624 de milioane de tone de dioxid de carbon pe an. Profesoara Myers-Smith și colaboratorii săi au publicat un studiu separat în Nature Reviews Earth & Environment, în care au concluzionat că modificarea vegetației de tundră, inclusiv creșterea numărului de arbuști, ar putea juca un rol important în rata de topire a permafrostului.

Profesoara Isla Myers-Smith este de părere că este esențial ca oamenii să înțeleagă implicațiile înverzirii zonei arctice și modul în care includerea unor mici schimbări în viețile noastre de zi cu zi poate avea un efect pozitiv asupra mediului înconjurător.

„De la economisirea energiei în locuințe la mersul cu bicicleta la serviciu și consumul de alimente produse local, putem cu toții contribui la depășirea acestor probleme. Este vital ca fiecare dintre noi să cunoască modul în care alegerile noastre influențează mediul înconjurător, atât la nivel local, cât și global.”

Președintele Grupului Epson, Yasunori Ogawa, a declarat: „Suntem încântați să lucrăm pentru al doilea an cu National Geographic CreativeWorks pentru a crește nivelul de conștientizare al publicului cu privire la problema înverzirii regiunii arctice. „Sustenabilitatea este în centrul a tot ceea ce facem noi și ne-am angajat să reducem propria amprentă asupra mediului înconjurător și să îi ajutăm și pe clienții noștri să facă același lucru.”

La rândul său, Epson a lansat o gamă de imprimante cu tehnologie Heat-Free, cu consum redus de energie și puține piese de schimb. Prin această campanie, Epson speră să încurajeze companiile și consumatorii să facă alegeri tehnologice care pot contribui la reducerea emisiilor de carbon. Epson crede că acesta este doar unul dintre numeroasele moduri în care consumatorii și companiile pot face diferența.

Pentru mai multe detalii cu privire la tehnologia fără încălzire Epson, accesați www.epson.ro/heat-free-technology.

 

Despre tehnologia fără încălzire

Tehnologia Epson fără încălzire nu necesită căldură în procesul de evacuare a cernelii. În schimb, se aplică presiune asupra unui element piezo, astfel încât impactul asupra mediului înconjurător scade, iar productivitatea crește, fără compromisuri.

Tehnologia fără încălzire are patru avantaje:

  • Consumul de energie redus înseamnă economie de energie și de bani
  • Mai puține piese de schimb, un impact mai mic asupra mediului înconjurător
  • Economisiți timp datorită vitezei mari de imprimare
  • Mai puține intervenții înseamnă o productivitate mai mare

Pentru a fi la curent cu această campanie, urmăriți-ne pe Instagram @EpsonEurope, @epson_romania sau vedeți cel mai recent conținut pe canalul nostru de YouTube la adresa: https://www.youtube.com/user/EpsonEurope

 

 

 

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informaţiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ceasuri şi roboţi industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovaţiilor şi depăşirii aşteptărilor clienţilor în ceea ce priveşte imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, Grupul Epson are peste 81.000 de angajaţi în 85 de companii din întreaga lume şi se mândreşte cu contribuţiile aduse comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

https://global.epson.com

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

Programul „Viziunea ecologică 2050”

http://eco.epson.com/

Pentru a fi la curent cu noua campanie, urmăriți-ne pe Instagram @EpsonEurope sau vedeți cel mai recent conținut pe canalul nostru de YouTube la adresa https://www.youtube.com/user/EpsonEurop

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Huawei: 5G este în fruntea cursei
Next post Orange România anunță numirea lui Antoine Drevon în rolul de Chief Marketing Officer începând cu 1 noiembrie 2022. Acesta preia responsabilitățile lui Pierre-Etienne Cizeron, care a dat curs altor provocări profesionale.