Într-un briefing cu presa din România, doi directori generali ai HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, au prezentat cel mai prietenos cu mediul smartphone Nokia de până acum și serviciul sustenabil de abonare Circular.

  • Circular, cel mai nou abonament la dispozitivele Nokia, centrat pe sustenabilitate și incluziune
  • Conceput să reziste: se lansează în România o nouă tabletă și două noi terminale Nokia din seriile X și G, ce vor fi potrivite pentru toate bugetele:
    • Nokia X30 5G: cel mai sustenabil terminal Nokia de până acum, care nu face compromisuri când vine vorba de performanță
    • Nokia G60 5G: fabricat în mod responsabil, promite să fie in fruntea industriei prin longevitate
    • Nokia T21: un dispozitiv de încredere, potrivit pentru familii
  • Jurnaliștii au putut testa, totodată, și accesorii compatibile cu terminalele nou-lansate, ce vor fi disponibile în curând și în România

București, România. 20 octombrie, 2022

HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, prin vocile lui Eric Matthes, Director General pentru Europa Centrală, de Est și de Sud, HMD Global, și Robert Siewierski, Director General pentru Europa de Est, au prezentat reprezentanților media din România noile dispozitive și servicii Nokia, anunțate recent la IFA Berlin.

Reprezentanții HMD au vorbit despre povestea Nokia și surprizele anului 2022, cu accent pe Circular, un nou serviciu de abonament revoluționar centrat pe sustenabilitate, și despre cele trei dispozitive noi, ce includ Nokia X30 5G, cel mai prietenos cu mediul smartphone Nokia de până acum, fabricat din 100% aluminiu reciclat și 65% plastic reciclat.

Evenimentul a inclus, de asemenea, demonstrații și experiențe practice, participanții testând la fața locului unele dintre funcțiile de top disponibile pe piață ale produselor emblematice, inclusiv camera PureView de 50MP a Nokia X30 5G, care utilizează stabilizarea optică a imaginii (OIS) și inteligență artificială care asigură cea mai bună experiență foto de până acum.

Aceste noutăți de toamnă sunt aliniate misiunii HMD Global de a aduce lumea împreună, oferind produse și servicii de încredere și de lungă durată, care nu costă pământul. În acest sens, HMD a obținut în această vară prestigioasa Acreditare de Sustenabilitate Platinum EcoVadis 2022. Acest lucru plasează compania în top 1% dintre afaceri, demonstrând totodată că depășește 98% dintre companiile auditate pentru angajamentul lor față de practicile durabile în fabricarea echipamentelor de comunicații.

Eric Matthes, Director General pentru Europa Centrală, de Est și de Sud, HMD Global, a început prezentarea prin introducerea modelului de sustenabilitate al companiei, centrat pe inovație și producție sustenabilă. „Industria s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Este mai important ca niciodată să rămânem conectați fără a face rău planetei, și fabricarea de produse sustenabile este esențială pentru noi. Însă deși este important să oferi produse sustenabile, este și mai important să fii o companie sustenabilă. Și cu siguranță ne îndreptăm în direcția corectă: am primit acreditarea Ecovadis Silver în 2020, Gold în 2021 acum Platinum în 2022, lucru care ne plasează printre cele mai sustenabile 1% dintre companiile din lume. Filozofia noastră: Cu cât păstrăm mai mult timp un telefon, cu atât mai bine este pentru mediu. Iar prin serviciul de abonare Circular, ne vom asigura că la finalul ciclului de viață fiecare telefon este reciclat, recondiționat sau donat în scopuri caritabile. Circular vă permite să folosiți în permanență un telefon actualizat, fără a-l deține. Și cu cât vă păstrați telefonul Nokia mai mult timp, cu atât veți primi mai multe credite ce pot fi orientate către o gamă largă de cauze sustenabile și sociale din toată lumea.”, a spus el.

Robert Siewierski, General Manager EE, HMD Global

Robert Siewierski, Director General pentru Europa de Est, HMD Global, continuă prin a prezenta telefoanele, tabletele și accesoriile nou-lansate, care au fost apoi testate de media prin activări speciale. „Suntem mândri să anunțăm cel mai prietenos cu mediul smartphone al nostru de până acum, care reușește să mențină performanța deosebită, va fi acum disponibil și în România. Nokia X30 5G este fabricat din aluminiu complet reciclat și 65% plastic reciclat și vine într-o cutie certificată FSC. Totodată, noul Nokia G60 5G este primul care aduce longevitatea seriei X seriei G – de asemenea, realizat în mod responsabil, cu un spate din plastic reciclat, și este deja disponibil în România. Nu în ultimul rând, Nokia T21 aduce îndeplinirea promisiunilor de durabilitate ale Nokia sub forma unei tablete, oferind doi ani de actualizări ale sistemului de operare Android și până la trei ani de actualizări lunare de securitate. Dar lucrăm către un viitor mai responsabil și atunci când vorbim despre noile noastre accesorii: fabricăm noua boxă Nokia Portable Wireless Speaker 2 dintr-un design exterior complet reciclat, și Nokia Clarity Earbuds 2 Pro vin într-o carcasă de încărcare din plastic reciclat. Și acesta este doar începutul”, a adăugat el.

 

Circular, un serviciu de abonare ce redefinește deținerea de terminale, având la bază sustenabilitatea

HMD Global a lansat în această toamnă Circular, un nou tip revoluționar de abonament ce ofera un mod mai sustenabil și mai facil de a folosi terminalele și tabletele Nokia. Încurajăm utilizatorii să își păstreze dispozitivele un timp îndelungat printr-o gamă largă de beneficii sustenabile. Circular diminuează impactul negativ pe care deținerea telefoanelor îl poate avea asupra planetei ținând terminalele și tabletele departe de depozitele de deșeuri și oferindu-le o a doua viață. Prin abonamnetul nostru, dispozitivele Nokia trec prin procesul de reciclare, recondiționare și reabonare sau sunt oferite unei cauze caritablie care are cea mai mare nevoie de ele. În plus, serviciul le oferă utilizatorilor libertatea de a își alege și de a își schimba abonamentul. Orice deteriorare, pierdere sau furt accidental vor fi rezolvate fără alte costuri lunare, iar înlocuirea dispozitivului poate fi realizată în mod rapid, la nevoie.

 

Nokia X30 5G vine cu cea mai mică amprentă asupra mediului de până acum, precum și cea mai bună experiență fotografică PureView

Nokia X30 5G este construit cu o carcasă realizată în întregime din aluminiu reciclat, iar spatele dispozitivului este realizat în procent de 65% din plastic reciclat, asftel Nokia X30 5G devenind cel mai sustenabil terminal al nostru de până acum, inclusiv în ce privește ambalajul. Folosirea unei cutii realizate în întregime din materiale certificate FSC și 94% hârtie reciclată reduce din emisiile de CO2 produse de transport, fapt ce a putut fi implementat prin eliminarea încărcătorului, pentru a reduce din cantitatea deșeurilor electronice.

Fără niciun compromis în ceea ce privește performața dispozitivului, Nokia X30 vine cu specificații premium, inclusiv cea mai bună experiență fotografică oferită până acum de terminalele Nokia. Camera PureView de 50MP utilizează Stabilizarea Optică a Imaginii (OIS) și Inteligență Artificială (AI) pentru a capta un unghi ultra-wide uimitor și pentru fotografii viu colorate pe timp de noapte. Camera este protejată de sticla rezistentă la zgârieturi Corning® Gorilla® cu DX+ ce permite ca un procent de 98% din lumină să ajungă la senzorul principal, iar conținutul este adus la viață pe ecranul PureDispaly de 6,43 inchi prin culori intense și o experiență plăcută de vizionare.

 

Nokia G60 5G aduce sustenabilitatea prin longevitate la îndemâna cât mai multor oameni

Conceput în sustenabil cu un spate realizat în întregime din plastic reciclat și o carcasă fabricată în procent de 60% din același material, Nokia G60 5G aduce în premieră în seria G longevitatea seriei X. Ajutând clienții să-și păstreze telefonul pentru mai mult timp, acesta vine cu promisiunea „3-3-3”: trei ani de actualizări ale sistemului de operare Android, trei ani de actualizări lunare de securitate și o garanție extinsă de trei ani fără costuri suplimentare. Împreună cu ecranul său de 6,58 inchi FHD+ 120Hz pentru o derulare lină și o cameră triplă AI de 50MP, Nokia G60 5G face experiențele premium mai accesibile.

 

Nokia T21 – de încredere, conceput să reziste și o sursă de energie potrivită familiilor

Conceput cu o carcasă dură din aluminiu, inclusiv o husă pentru antenă realizată în procent de 60% din plastic recilat, noul Nokia T21 aduce toată durabilitatea și promisiunile la care te-ai aștepta de la o tabletă Nokia. Doi ani de actualizări software ale sistemului de operare Android asigură că terminalul rămâne la zi și în interior. Protecția de vârf din industrie, cu până la trei ani de actualizări lunare de securitate, îl face ideal pentru întreaga familie. Pornind la drum cu succesul predecesorului său, este îmbunătățit prin multiple funcții cerute de fani, cum ar fi streaming video HD, apeluri vocale și opțiunea de plată prin NFC.

NFC vă va ajuta afacerea în efectuarea plăților și va putea scana etichetele NFC, în timp ce funcția Second Screen vă va permite să vă extindeți și să controlați computerul Windows. Și, dacă vă simțiți creativ, vă puteți schița ideile, nota informații sau desena următoarea capodoperă cu un stylus pen activ.

 

Noile accesorii audio Nokia se alătură călătoriei către sustenabilitate

Oferind o calitate a sunetului de încredere inclusiv în deplasare, noul difuzor Nokia Portable Wireless Speaker 2, complet impermeabil, vine cu un design exterior din material 100% reciclat și o autonomie uimitoare a bateriei, de 22 de ore.

Noile căști Nokia Clarity Earbuds 2 Pro vin într-o carcasă de încărcare realizată 100% din plastic reciclat și oferă o experiență audio bogată, neîntreruptă, și cu un sistem Hybrid Active Noise Cancelling.

Prețuri și disponibilitate

Cele patru noi dispozitive vor fi disponibile în magazinele de specialitate.

  • Nokia X30 5G va fi disponibil în România din luna noiembrie, în culoarea Cloudy Blue, cu configurația de memorie și stocare de 6/128 GB, la un preț recomandat de 2399 RON.
  • Nokia G60 5G este în România din 20 septembrie, în culoarea Pure Black, cu configurația de memorie și stocare de 6/128 GB, la un preț recomandat de 1699 RON.
  • Nokia T21 va fi disponibil în România din 15 noiembrie, în culoarea Charcoal Grey, cu configurația de memorie și stocare de 4/128 GB, la un preț recomandat începând cu 1299 RON.

Accesorii

  • Nokia Portable Wireless Speaker 2 va fi disponibil în România în culoarea neagră, la un preț recomandat de 229 RON.
  • Căștile Nokia Clarity Earbuds 2 Pro vor fi disponibile în România în culoarea neagră, la un preț recomandat de 149 RON.

Circular este disponibil pentru o selecție de dispozitive listate pe Nokia.com/phones în Marea Britanie și Germania, cu o extindere la nivel global planificată pentru următoarele luni.

Despre HMD Global

HMD Global Oy („HMD”), cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. Misiunea HMD este de a oferi conectivitate accesibilă pentru oricine. HMD creează și furnizează o gamă de terminale și telefoane clasice, având un portofoliu tot mai extins de servicii inovatoare. Dedicat securității, durabilității și calității, HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia pentru telefoane și tablete. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații despre produse furnizate pot fi modificate fără notificare prealabilă. Ofertele pot fi varia. Verificați disponibilitatea locală. Android este o marcă înregistrată a Google.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Primul abonament medical care îți arată cât ai economisit!
Next post AMD va găzdui un eveniment livestream pentru a dezvălui generația grafică AMD RDNA 3