Peste 1.000 de părinți ai căror copii urmează tratamente medicale de lungă durată

vor beneficia anual de cazare și sprijin în această „casă departe de casă, inaugurată de
Fundația pentru Copii Ronald McDonald în urma unei investiții de peste 9 milioane de lei.

București, 26 mai 2022 – Fundația pentru Copii Ronald McDonald anunță inaugurarea celei de-a treia Case Ronald McDonald din România, la Iași, și primul proiect de acest fel din zona Moldovei. O inițiativă menită să sprijine familiile în cele mai dificile momente, Casa va găzdui anual peste 1.000 de părinți din regiune ai căror copii sunt spitalizați pentru tratamente medicale de durată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, oferindu-le familiilor acces la servicii de calitate.

Casa Ronald McDonald Iasi _ 1

Deschiderea celei de-a treia << Case departe de Casă >> la Iași este un moment important pentru noi, pentru că în acest fel reușim să ținem împreună și familiile din regiunea Moldovei, în clipe de grea încercare. Nu vreau să îmi imaginez ce poate fi în sufletul părinților, dar și al copiilor lor, când sunt separați din cauza bolii.”, a declarat Amalia Năstase, președintele Consiliului Director al Fundației pentru Copii Ronald McDonald România. „Noua Casă Ronald McDonald va oferi nopți de cazare gratuite părinților, dar și un loc în care aceștia să găsească o oază de normalitate în momente dificile. Aici ei se vor putea odihni, vor putea mânca și vor beneficia de consiliere psihologică pe toată durata șederii, pentru a putea fi alături de micii pacienți.”, a completat aceasta.

Screenshot 2022-05-26 135734

Casa Ronald McDonald de la Iași va fi dată în folosință în a doua parte a lunii iunie și este prevăzută cu 19 camere, bucătărie, living, un loc comun de joacă pentru copii, dar și spații în care familiile pot socializa, se pot conecta și susține reciproc. Aici, familiile vor beneficia de consiliere psihologică, suport, iar în casă se vor odihni și vor putea găti pentru ei și cei dragi. Fundația estimează că va oferi anual, în regim gratuit, peste 5.000 de nopți de cazare, 10.000 de mese calde, dar și 800 de pachete cu produse de primă necesitate, pentru a veni în sprijinul părinților.

Casa Ronald McDonald Iasi _ 2

Proiectul a fost realizat cu sprijinul unei comunități de peste 90 de parteneri și sponsori care susțin misiunea Fundației pentru Copii Ronald McDonald de a ține familiile împreună în cele mai dificile momente și de a îmbunătăți accesul micuților pacienți la servicii medicale de cea mai înaltă calitate. Printre aceștia se regăsesc: Premier Restaurants România, operatorul McDonald’s în România – partener de misiune, Fundația Vodafone România și Ronald McDonald House Charities Inc. – sponsori fondatori, UniCredit Leasing și Borg Warner – parteneri principali, Leier Brikston și Ket Construct – sponsori. Acestora li se adaugă partenerii Adopt-a-room: ACROM, D&CA Insurance Broker, DDB, Tribal Worldwide, OMD, Fundația BricoDepot, Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate, Transgor Logistik, Trutzi Suceava și partenerii instituționali – Consiliul Județean Iași și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Maria” din Iași. Demersurile Fundației au fost sprijinite de asemenea de Centric IT Solutions, Conduent, Dedeman, Hindawi, Levi9, Ness IT, Smartree, Familia Tetik, Feel IT, Bazalt, ProInvest, Baumit, EcoLab, Franke România, Hotelul Unirea și Cuptorul Moldovencei. Investiția se ridică la peste 9 milioane lei.

Prezentă în România de 24 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile vulnerabile din România, oferind părinților cazare gratuită în Casele Ronald McDonald pe durata spitalizării copiilor. Primele Case Ronald McDonald din România au fost deschise în anul 2003, la București, pentru copiii aflați sub tratament la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, și în 2008, la Timișoara, pentru copiii internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Peste 21.400 de părinți au fost găzduiți până în prezent în cele două Case. Totodată, au fost oferite peste 10.000 de mese calde în fiecare an, iar prin campaniile derulate, activitatea Caselor Ronald McDonald a fost susținută cu sprijinul a peste 5.000 de voluntari anual.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două Case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 21.400 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundația este coordonată de un consiliu director, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Președinte Ronald McDonald House Charities Malta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Campanie de educație digitală public-privată “STOP MALWARE – Siguranța ta online depinde de tine”
Next post Vârful de gamă HONOR Magic4 Pro, disponibil la precomandă, cu smartwatch-ul HONOR Watch GS 3 inclus