Grupul Ingka își răsplătește angajații pentru eforturile depuse în timpul pandemiei

Grupul Ingka va răsplăti peste 170.000 de angajați la nivel internațional, inclusiv din România, în linie cu viziunea sa de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Astfel, în semn de recunoștință pentru toate eforturile depuse în perioada pandemiei, IKEA Europa de Sud-Est îi va recompensa pe toți cei care lucrează în cadrul companiei, începând cu cel târziu 31 august 2021, cu un bonus financiar. Suma totală alocată pentru această compensație financiară este de 1,038 milioane de euro. Plata se va face în ianuarie 2022.

UPPSKATTA (3)

„Încă de la începutul acestei perioade marcate de pandemie, ne-am străduit să fim alături de colegii noștri. Având în vedere valorile noastre și abordarea IKEA orientată către oameni, acest lucru a venit ca un pas natural în această direcție.”, a declarat Ramona Puia, People and Culture Manager, IKEA România.

„Colegii noștri au depus eforturi considerabile pentru a crește vânzările online și pentru a adapta activitatea magazinelor și punctelor de ridicare, conform măsurilor epidemiologice în vigoare. Așadar, vrem să le mulțumim pentru dăruirea, curajul și efortul lor, pentru că au contribuit la crearea unei vieți de zi cu zi mai bune pentru cât mai mulți oameni, dar și pentru rezultatele excelente pe care le-am obținut pe plan local.”, a spus Violeta Neniță, Market Manager, IKEA România.

UPPSKATTA (2)

Pe lângă acest bonus financiar care va fi acordat o singură dată, IKEA a lansat în cursul anului și campania „Ești bine?”, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța stării mentale de bine în timpul pandemiei. Astfel, angajații au primit o zi liberă suplimentară plătită (Zi pentru mine) și un card cadou IKEA în valoare de 50 de euro. Mai mult, pentru angajații care se confruntă cu efectele COVID-19, IKEA a introdus două programe, Programul IKEA de asistență pentru angajați, care oferă suport psihologic pe tot parcursul zilei și consiliere juridică, dar și Fondul de solidaritate IKEA, care oferă sprijin financiar angajaților aflați în nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Samsung prezintă standul său virtual în cadrul Bucharest Gaming Week: sesiuni interactive de gaming, marea finală PUBG și multe alte surprize
Next post trivago și Huawei aduc împreună noi soluții de călătorie, printr-un parteneriat strategic