Kinder Joy of Moving Tennis Trophy Master: Tinerii jucători din România vor ajunge în competiția finală pe terenul Rafa Nadal Sports Centre, între 14 – 17 februarie 2021.

Kinder Joy of moving Tennis Trophy 2020, dedicat copiilor născuți între 2008 și 2011, va fi disputat în Spania, la Masterul Internațional pe terenul Rafa Nadal Sports Centre. Micii jucători sunt invitați să se bucure de joc, de emoții, să trăiască momentele de sport, prietenie și fair-play și să se bucure de pasiunea comună pentru tenis.

La eveniment vor participa finaliștii din 14 țări (Austria, Belarus, Bulgaria, Croatia, Franța, Ungaria, Israel, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Principatul Monaco, România și Ucraina), care până în acest moment au jucat în 139 de turnee, cu aproximativ 9500 de participanți. România va fi reprezentată de câștigătorii competiției locale: Ana Chindriș și Patrik Boldut (în grupa 10 ani); Andreea Soare și Matei Pecheanu (în grupa 12 ani).

După pauza forțată de anul acesta, Kinder Joy of moving Tennis Trophy 2020 a reprezentat o ocazie unică de a sărbători bucuria mișcării, cu aceeași formulă câștigătoare ca întotdeauna: meciurile se joacă fără arbitri pentru a-i face pe tinerii jucători să experimenteze un sport corect față de adversarii lor și care își propune să prețuiască încrederea în sine și încrederea în ceilalți, incluziunea, respectul pentru adversar și prietenia. Pentru a aduce la viață conceptul, tinerii jucători de tenis care s-au distins pentru corectitudine în sport au fost premiați cu Trofeul Fair Play la sfârșitul fiecărui turneu.

Proiectul Kinder Joy of moving Tennis Trophy a început în Italia în 2006 de la o idee a fostei jucătoare de tenis Rita Grande în colaborare cu Kinder Joy of moving. Din 2017, a fost adoptat la nivel internațional pentru a ajuta la promovarea unui stil de viață activ în rândul generațiilor mai tinere.

KINDER SUSȚINE CREȘTEREA FERICITĂ prin programul de responsabilitate socială: Kinder Joy of moving.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Campania Festival of Apps, disponibilă în HUAWEI AppGallery, continuă până pe 18 octombrie cu încă două etape de concurs
Next post Gaming Video Awards: 277 de streamuri video se luptă pentru a ajunge sub ochii juriului