84% dintre tineri renunță la visurile lor din lipsa curajului de a-și urma pasiunile este insightul de la care a pornit ideea campaniei Generația NESCAFÉ 3in1. Susținător activ al tinerilor, NESCAFÉ 3in1 și-a propus să ofere acestora sprijinul de care au nevoie pentru a-și transforma visurile în realitate.

Campania Generația NESCAFÉ 3in1 a debutat pe 16 septembrie, iar interesul manifestat de tineri cu privire la o astfel de inițiativă este foarte mare, înscriindu-se peste 100 de participanți în prima lună. Campania este dedicată tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care doresc să  arate întregii lumi pasiunea lor. Fie că au talent la muzică, dans, desen sau orice altceva, tinerii se pot înscrie cu un video pe www.nescafe3in1.ro pentru a avea șansa să se numere printre cei 10 câștigători ai unui premiu în valoare de 2019 euro fiecare, bani pe care să îi folosească ulterior pentru a-și dezvolta și susține talentul.

Începuturile pot fi dificile, cu atât mai mult atunci când ești tânăr, ai o pasiune și îți dorești să îi dai viață. Acest fapt este susținut și de rezultatele unui studiu recent care relevă că 46% dintre tineri nu știu de unde să înceapă și 30% nu au pe cineva care să îi îndrume. Susținuți, însă, tinerii ar fi suficient de curajoși să dea talentului o șansă, 9 din 10 declarând că dacă ar beneficia de sprijinul necesar și-ar transforma talentul în carieră.

De-a lungul timpului, NESCAFÉ 3in1 a fost aproape de tineri, i-a provocat să fie ei înșiși și i-a susținut în inițiativele lor. Campania Generația NESCAFÉ 3in1 continuă aceste demersuri și in România, după ce în Serbia a ajuns deja la a doua ediție, și astfel oferă tinerilor talentați oportunitatea de a-și vedea visurile devenind realitate. Toți tinerii sunt încurajați să facă parte din #GeneratiaNESCAFÉ3in1 și să surprindă cu talentele lor, să se lase admirați și să fie increzători că pot vedea în realitate ceea ce acum este doar un vis.


Vlad Munteanu, Octavian Graure, Mihai Dimulescu (La povești cu Jimmy), Denisa Sima și Cătălina Ciobanu (Lee Heart), urmăriți de milioane de tineri, sunt dovada că niciun vis nu este imposibil. Cei cinci  susținători ai campaniei Generația NESCAFÉ 3in1 invită tinerii să se alăture campaniei sub sloganul „Arată-ți talentul” și la final vor juriza înscrierile.

Campania se desfășoară până pe data de 16 noiembrie, iar în acest interval participanții pot filma un videoclip în care își arată talentul, ca mai apoi să îl încarce pe platforma YouTube și să îl adauge în playlist-ul Generația NESCAFÉ 3in1. Top 50 cele mai votate clipuri vor fi supuse jurizării în perioada 17-29 noiembrie, urmând ca cei 10 câștigători ai unui premiu în valoare de 2019 euro fiecare să fie desemnați pe data de 3 decembrie. Regulamentul complet este disponibil pe www.nescafe3in1.ro.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *