Parteneriatul Samsung cu Xiaomi inovează segmentul camerelor telefoanelor mobilecu noul ISOCELL Bright HMX

Samsung Electronics, lider mondial în industria semiconductoarelor, a lansat Samsung ISOCELL Bright HMX de 108 megapixeli (Mp), primul senzor de imagine din industrie, dezvoltat pentru telefoane mobile, care depășește 100 de milioane de pixeli. Cu cea mai recentă inovație, Samsung își va extinde ofertele de senzori de imagine de 0,8 μm de la 64Mp, la 108Mp, dispunând de o rezoluție echivalentă cu cea a unei camere DSLR profesionale. Samsung ISOCELL Bright HMX este un senzor unic de imagine, dedicat telefoanelor mobile, și este rezultatul unei strânse colaborări între Xiaomi Corp. și Samsung.

Cu peste 100 de milioane de pixeli efectivi care realizează fotografii extrem de clare și bogate în detalii, ISOCELL Bright HMX produce, de asemenea, fotografii excepționale chiar și în condiții de iluminare extreme. Fiind primul senzor de imagine dedicat telefoanelor mobile, care a adoptat o dimensiune de 1 / 1,33 inci, HMX poate absorbi mai multă lumină decât senzorii mai mici, în cazul setărilor pentru lumina scăzută, iar tehnologia sa, Tetracell, îmbină pixelii pentru a permite senzorului să-i imite pe cei cu pixeli mari, producând imagini mai luminoase, de 27Mp. În medii luminoase, Smart-ISO, un mecanism care selectează în mod inteligent nivelul de amplificare, în funcție de nivelul luminozitate pentru a asigura o conversie optimă a semnalului optic catre semnalul electric, trece la un ISO scăzut pentru a îmbunătăți saturația pixelilor și a produce fotografii clare. Mecanismul folosește un ISO ridicat în setările pentru condiții de lumină scăzută, care ajută la reducerea zgomotului de fundal, pentru realizarea unor imagini mai clare. Pentru filmări avansate, HMX permite înregistrarea video la rezoluții de până la 6K (6016 x 3384) 30 de cadre pe secundă (fps), fără pierderi în câmpul vizual.

 „Pentru proiectarea ISOCELL Bright HMX, Xiaomi și Samsung au colaborat îndeaproape de la stadiul conceptual, până la stadiu de producție, ceea ce a dus la realizarea unui senzor de imagine inovator, de 108Mp. Suntem extrem de încântați că rezoluțiile de imagine disponibile anterior doar pe anumite camere de top DSLR, pot fi acum regăsite și pe smartphone-uri. Cu acest parteneriat ne dorim să aducem nu doar experiențe noi pentru camerele mobile, ci și o platformă prin care utilizatorii noștri să poată crea conținut unic”, a declarat Lin Bin, co-fondator și președinte al Xiaomi.

 „Samsung investește continuu pentru dezvoltarea de inovații în tehnologia pixelilor și circuitelor logice, astfel încât să realizeze senzorii de imagine ISOCELL pentru a surprinde lumea cât mai aproape de modul în care ochii noștri o percep. Prin colaborarea strânsă cu Xiaomi, ISOCELL Bright HMX este primul senzor de imagine dedicat telefoanelor mobile, care încorporează peste 100 de milioane de pixeli și oferă o reproducere incomparabilă a culorilor și a detaliilor datorită tehnologiei avansate Tetracell și ISOCELL Plus”, a declarat Yongin Park, vicepreședinte executiv al diviziei de senzori, din cadrul Samsung Electronics.

Producția în masă pentru Samsung ISOCELL Bright HMX va începe la sfârșitul acestei luni.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a accesoriilor, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Lenovo prezintă gama de servere single-socket, special concepute pentru procese intense
Next post ELKO Romania anunta disponibilitatea SSD-urilor Kingston A2000 pe interfata NVMe PCIe