București, 16 aprilie 2019 – Epson anunță câștigătorii primei competiții Win-A-Robot organizată de Epson Europa pentru regiunea EMEAR. Echipele câștigătoare au demonstrat posibilitățile întrebuințării inovatoare a roboticii și tehnologiilor de automatizare într-o serie de sectoare de activitate din Ungaria, Irlanda, Germania, Italia și Marea Britanie.

„Roboții și automatizarea vor juca un rol foarte important în susținerea competitivității și a dezvoltării afacerilor europene în viitor”, a declarat Volker Spanier, directorul Robotics Solutions pentru Epson Europa, atunci când a anunțat câștigătorii concursului. „Este vital să ne asigurăm că studenții de astăzi sunt pregătiți și entuziaști să înfrunte această provocare, iar compania Epson este dispusă să lucreze alături de talentele de mâine, atât pentru a le cultiva abilitățile, cât și pentru a dezvolta împreună proiecte în această direcție. Privim acest anunț ca fiind numai începutul unor relații fructuoase pe termen lung cu universitățile din zona EMEAR.”

Epson anunță, cu entuziasm, cei șase câștigători oficiali ai concursului Win-A-Robot din 2018:

  • Universitatea din Pecs, Ungaria, cu proiectul „Controlarea robotului cu ajutorul ochelarilor de Realitate Augmentată”;
  • Heinz-Nixdorf-Berufskolleg, din Germania, cu proiectul „Simularea unei tranzacții online folosind exemplul unei fabrici de bomboane”;
  • Institutul Tehnologic Tallaght, din Irlanda, cu proiectul „Robotică, producție alimentară și recoltare”;
  • Universitatea din Plymouth, Marea Britanie, cu proiectul „Manufacturarea asistată robotic auto-adaptabilă în celule de lucru sustenabile Inteligente”;
  • Universitatea din Padova, Italia, cu proiectul „ChocoBot – Decorare personalizată eficientă energetic a torturilor festive și prototiparea rapidă a structurilor mari din ciocolată”;
  • Universitatea din Pavia, Italia, cu proiectul „Deep Learning pentru interacțiunea fizică om-robot securizată”.

Cei cinci jurați care au ales câștigătorii competiției sunt experți în robotică – Prof. Darwin Caldewell, de la Institutul Italian de Tehnologie; Eva Kaili, membră a Parlamentului European; Dr. Imre Paniti, de la Academia Maghiară de Științe; Patrick Schwarzkopf, director al VDMA Robotics + Automation; Yoshifumi Yoshida, Epson Executive Office – care provin din arii de activitate precum politică, industrie și mediul academic. Ei s-au reunit în Meerbusch, Germania, pentru a delibera și pentru a selecționa proiectele câștigătoare. Juriul și-a bazat deciziile pe un set de criterii foarte stricte, luând în considerare încadrarea propunerilor sub aspectul inovării, educației, dezvoltării de aptitudini, sustenabilității și întrebuințării roboților în manieră unică. Amploarea și profunzimea proiectelor, cunoștințele și experiența investite în ele au demonstrat capacitățile impresionante ale unei noi generații de cercetători capabili să contureze și să coordoneze în mod progresist viitorul roboticii în Europa.

În lunile următoare, Epson Europa și partenerii săi vor lucra îndeaproape cu instituțiile câștigătoare, pe marginea propunerilor pe care le au acestea cu roboții Epson, oferind susținere și instructaj pentru a le asigura echipelor câștigătoare, dar și corpului studențesc din care fac parte, cele mai bune condiții prin care să beneficieze cu adevărat de robotul câștigat.

Cum industria roboticii este susceptibilă să devină o afacere cu o valoare de 1,05 trilioane de euro până în 2025, Epson își ia angajamentul să extindă aplicațiile roboților pe care îi construiește, pentru a contribui la crearea unei lumi în care roboții susțin oamenii într-o varietate de situații și fac față nevoilor pieței. Competiția Win-A-Robot organizată de Epson Europa sprijină concretizarea automatizării prin susținerea educației și a dezvoltării de noi soluții automatizate. Mai multe informații despre competiție și despre câștigătorii ei sunt disponibile aici: https://www.epson.eu/robots-contest

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor și informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte și precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală și sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție și roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor și depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea  vizuală, echipamentele portabile și robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume și se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea și cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului.

http://global.epson.com/

Proiectul Environmental Vision 2050

http://eco.epson.com/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous post Allview dă suflet Sărbătorilor de Paște – promoții gama Soul de la Allview
Next post Noua serie de notebook-uri Acer Aspire acoperă un spectru larg de nevoi ale utilizatorilor