Copenhaga, 29 August, 2018 – Bang & Olufsen lansează un model nou de căști wireless pentru cei care doresc să se bucure în fiecare zi de un sunet de cea mai înaltă calitate și de un design pe măsură.

Proiectate să fie un accesoriu esențial pentru un stil de viață urban, căștile Beoplay E6 oferă un sunet de o calitate constantă chiar și în contexte dificile, datorită unor inovații în materie de design marca Bang & Olufsen. Firul a fost împletit pentru a fi mai ușor, fapt ce îi conferă și un aspect mai prietenos, iar căștile au fost concepute pentru a fi rezistente la deteriorare, transpirație și umezeală. Misiunea Bang & Olufsen de a aduce un plus de magie fiecărei experiențe muzicale a fost îndeplinită cu ajutorul unei tehnologii care presupune plasarea unor magneți de dimensiuni reduse în fiecare cască. Când nu mai dorești să asculți muzică, poți pur și simplu să le prinzi în jurul gâtului, cu ajutorul magneților, printr-un simplu click. Când sunt conectate astfel, consumul căștilor scade, conservând prețioasa energie a bateriei.

Beoplay E6 continuă succesul înregistrat de primele căști wireless de la Bang & Olufsen, Beoplay H5, și introduce îmbunătățirile cerute de comunitatea Bang & Olufsen:

  • Un nou încărcător snap-on pentru încărcare în timpul utilizării
  • Sistem nou de fixare pentru mai multă siguranță în timpul antrenamentelor sau în viața de zi cu zi
  • Noi dopuri din silicon care permit personalizarea produsului
  • O distribuție egală a greutății prin fir pentru confort sporit
  • Telecomandă in-line cu trei butoane de aluminiu și microfon, pentru control tactil eficient

Căștile Beoplay E6 (1.399 RON) vor fi disponibile în două nuanțe (black și sand), online, în magazinele iSTYLE și pe emag.ro începând cu luna septembrie. Pentru mai multe informații, accesează website-ul www.beoplay.com/e6.

Urmărește conversația @bangolufsen pe Instagram, Facebook, Twitter și YouTube folosind hashtagul #beoplaye6.

Imaginile high resolution sunt atașate.

Pentru mai multe informații, te rugăm să ne contactezi:

Allan Fatum, Global Product PR Manager

Email: afa@bang-olufsen.dk

Telefon: +45 2965 0996

DESPRE BANG & OLUFSEN

Bang & Olufsen este o marcă de lux fondată în 1925, în Struer, Danemarca, de către Peter Bang și Svend Olufsen ale căror viziune și devotament se află și astăzi la baza companiei.

Moștenirea bogată, construită în jurul unei dorințe neobosite de a crea produse care extind limitele tehnologiei audio, plasează și în prezent compania în prim-planul inovației din domeniul audio. Astăzi, fiecare produs Bang & Olufsen este în continuare caracterizat de o combinație unică de sunet de calitate și design mereu actual caracterizat de o artă desăvârșită.

Produsele audio inovatoare și progresive ale companiei sunt vândute în întreaga lume în magazine exclusive marca Bang & Olufsen, online, precum și în magazine ce comercializează produse de la mai mulți producători. Compania are peste 1000 de angajați și este prezentă în peste 70 de piețe. Acțiunile Bang & Olufsen sunt listate la bursa NAS DAQ Copenhaga A/S.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *