București, România – 12 noiembrie, 2018 – Samsung Electronics, lider global în tehnologie, a anunțat premierea a 30 dintre noile sale produse inovatoare în cadrul CES 2019 Innovation Awards, inclusiv două premii din categoria Best of Innovations. Prestigiosul program recunoaște produsele și serviciile care au un design excepțional și care încorporează tehnologia de vârf.

Aceste premii completează lunga istorie a Samsung în ceea ce privește dezvoltarea de produse inovatoare, care au condus la dezvoltarea industriei. În acest an, premiile obținute de Samsung acoperă o gamă largă de categorii, după cum urmează: Visual Display, Fitness, Sport și Biotech, Accesorii Wireless, Smart Home, Realitate Virtuală și Augumentată, Computer Hardware, Componente și Periferice, In-Vehicle Audio/Video and Sustainability și Eco-Design.

 „Am făcut investiții semnificative în domeniile 5G, IoT și AI de-a lungul ultimului an și este o onoare să fim recunoscuți pentru încercările noastre continue de a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor și a permite industriei să avanseze. Sunt mândru de creativitatea de care dă dovadă echipa Samsung, de determinarea și de abodarea lor inovativă pentru a găsi cele mai bune soluții pentru nevoile pieței”, a afirmat Tim Baxter, președinte și CEO al Samsung Electronics din America de Nord.

Premiile CES Innovation Awards sunt sponsorizate de Consumer Technology Association (CTA)™, proprietarul și organizatorul CES. Multe dintre produsele Samsung recunoscute pot fi văzute în cadrul unei expoziții în cadrul CES 2019, care va avea loc între 8 și 11 ianuarie 2019, la standurile Samsung din Sala Centrală a Centrului de Convenții din Las Vegas. Altele vor fi expuse în cadrul CES 2019 Innovation Awards Showcase, care va avea loc la Venetian Resort Hotel.

Mai jos sunt prezentate detalii ale unora dintre produsele Samsung premiate:

Samsung Galaxy Note9 – Seria Note a fost recunoscută pentru includerea ultimelor inovații ale companiei, iar Galaxy Note9 continuă această tradiție cu un smartphone premium care oferă performanțe revoluționare. Cu o baterie puternică, și un nou S Pen, care vine pentru prima oară cu conectivitate Bluetooth, precum și cea mai inteligentă cameră Samsung de până acum, o memorie de până la 1 terabyte, Galaxy Note 9 este telefonul îndeajuns de puternic pentru a face față unui stil de viață activ.

Samsung Galaxy Tab S4 – O tabletă Android 2 în 1, concepută pentru a ajuta la creșterea productivității oriunde te-ai afla, inclusiv în deplasare. Samsung Galaxy Tab S4 vă va ajuta să vă gestionați munca mai ușor, oferindu-vă productivitate la cel mai înalt nivel. Cu Samsung DeX, o baterie care rezistă mult timp, S Pen îmbunătățit, patru difuzoare reglate de AKG, această nouă tabletă e ideală pentru sarcini productive, dar și pentru activități de relaxare – oricând, oriunde.

Samsung Galaxy Watch – Un smartwatch puternic pentru cei care vor să le facă pe toate – și să arate bine în același timp. Durata lungă de viață a bateriei și conectivitatea LTE oferă utilizatorilor o experiență excepțională. Având rama rotativă – marca Samsung, precum și diverse variante de stil, te poți bucura de un smartwatch care arată ca un ceas tradițional și, în plus, este și foarte intuitiv de folosit. Cu peste 39 exerciții și activități, alături de opțiunile de monitorizare a somnului și a nivelului de stres, acest smartwatch puternic îi ajută pe utilizatori să aibă grijă de sănătatea lor și să își îndeplinească obiectivele de fitness.

Wireless charger duo – O combinație dintre Fast Charge Wireless Stand și Wireless Charging Pod, acest încărcător rapid 2-in-1 le permite utilizatorilor să își încarce rapid telefonul, precum și un alt telefon compatibil Qi sau un accesoriu – simultan. Încărcătorul elimină situația în care utilizatorii aveau nevoie de cabluri pentru încărcarea device-urilor și le oferă acestora accesul ușor la telefon în timp ce acesta se încarcă.

Samsung DeX – Samsung DeX le oferă utilizatorilor o experiență desktop completă direct de pe telefonul lor Samsung Galaxy de ultimă generație. Acest lucru se poate realiza prin simpla conectare a telefonului la un monitor sau chiar la Galaxy TabS4, printr-o simplă schimbare din setări. DeX le permite acestora posibilitatea să-și folosească telefonul sau tableta drept suport tactil sau tastatură tactilă. DeX oferă de asemenea “modul dual”, astfel încât utilizatorii să poată folosi în continuare telefonul sau tableta în timp ce acesta este conectat la monitorul extern – fie că este vorba de un apel video sau de luarea unor notițe. Utilizatorii de Note9 pot se pot folosi de SPen pentru a derula slide-uri în timp ce DeX funcționează pe un ecran mare.

Aplicația SmartThings – Un GPS ușor de conectat la o rețea LTE-M, care ajută oamenii să țină evidența lucrurilor cele mai importante pentru ei. Fie că este vorba de o geantă pentru sală pe care ați pierdut-o la școală sau un câine care s-a depărtat destul de mult de casă, acestea pot fi cu ușurință identificate în timp real fie pe telefonul Samsung, fie pe un dispozitiv cu IoS compatibil cu aplicația SmartThings. De asemenea, membrii familiei pot folosi aplicația SmartThings pentru a fi tot timpul conectați, trimițând o notificare de locație către aplicația SmartThings care va alerta toți membrii familiei. SmartThings poate fi folosit și ca senzor de sosire, declanșând acțiuni automatizate, ca de exemplu aprinderea luminii atunci când utilizatorul ajunge în apropierea casei.

HMD Odyssey + – Acest dispozitiv de căști oferă utilizatorilor una dintre cele mai imersive experiențe virtuale, în așa fel încât utilizatorii să poată experimenta jocurile lor video preferate. Pe lângă ecranul Super AMOLED, HMD Odyssey cuprinde și o nouă tehnologie numită Anti-Screen Door Effect, cu ajutorul căreia jucătorii nu trebuie să își mai facă griji pentru amețelile sau încețoșarea vederii. Design-ul premiul al HMD Odyssey este completat de tehnologia audio AKG, care include funcția Spatial Sound 360°, precum și un câmp de vizualizare de 110 grade – toate contribuind la a oferi utilizatorilor o experiență de joc cât mai fluidă și apropiată de realitate.

Samsung Galaxy A6 – Pentru cei care vor să se bucure de tot ce poate oferi un smartphone accesibil, Galaxy A6 oferă un ecran excelent, dar și o cameră foto puternică. Cu un display Super AMOLED care afișează conținut luminos, culori vibrante și memorie pentru stocare de până la 400GB, Galaxy A6 oferă spațiu suficient pentru video, muzică și fișiere. Cu camere frontală și principală de 16MP, utilizatorii pot surprinde fotografii și selfie-uri excepționale, iar diafragma de F1.7 de pe camera principală ajută la obținerea unor imagini luminoase și clare, chiar și în condiții de lumină slabă.

Samsung 256GB 3DS DDR4 RDIMM – Cel mai rapid card de memorie ideal pentru platformele de servere ale întreprinderilor este dotat cu cele mai bune soluții de înaltă densitate și înaltă performanță pentru infrastructura de consum, cu un consum redus de energie (15 wați la 1.2V).

Samsung 512GB Universal Flash Storage – Este primul dispozitiv de stocare eUFS din industrie de 512 GB, pentru sistemele A/V și pentru telefoanele flagship din următoarele generații, care folosește chip-uri V-NAND de 512 GB. Pachetul de 512 GB eUFS va face transferul unui clip video Full HD de 5 GB pe un SSD în aproximativ șase secunde, cu peste 8 ori mai rapid decât o cartelă tipică microSD.

Samsung 3.84TB NVMe Z-SSD – SZ1733 oferă un nou nivel de stocare destinat analizei AI, big data și aplicațiilor IoT, folosind noile chip-uri Z-NAND de la Samsung, care furnizează o performanță de citire de până la 10 ori mai mare decât chip-urole V-NAND de 3 biți.

Samsung LM302S – Platforma de iluminat de ultimă generație, special creată pentru nevoile utilizatorilor, este concepută pentru a îmbunătăți productivitatea muncii prin însușirea unui ritm circadian mai sănătos (cicluri de somn / trezire) pe tot parcursul zilei, promovând un ciclu de somn sănătos. Inovația LED adusă de Samsung poate îmbunătăți nivelul de concentrare al unei persoane cu până la 10%, pentru eficiență de muncă sporită. În plus, poate ajuta oamenii să doarmă mai bine în timpul nopții datorită faptului că hormonul melatoninei a fost suprimat de LM302S pe parcursul zilei.

Seria Samsung SSM-U – Un nou tip de modul inteligent include o serie de senzori mici pe radar, cu o sensibilitate mai mare de detectare decât senzorii convenționali și transmisie invizibilă, pentru o mai mare flexibilitate a designului în iluminatul rezidențial. Seria SSM-U poate detecta mișcări subtile și transmite semnalul către alte componente pentru a controla iluminarea la momentul potrivit.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *